Azi am vazut un film pe Netflix: „De neinlocuit”… Emotionant (ca toate filmele in care cineva tanar si iubit moare de cancer) si decent (eroii relationeaza intr-un fel de normalitate lipsita de emotii lichide, superficiale). Merita vazut daca esti singur si deprimat. M-a facut sa reflectez: ce e de preferat? Sa fii singur si sanatos sau canceros si inconjurat de oameni care te iubesc? Evident, aleg fara sa ezit boala…
Ador sa fiu protagonistul unei melodrame in care unde intorc privirea sa vad fete inlacrimate, ochi rosii, buze tremurate si schimonosite intr-un suras strambat de efortul de a opri plansul. M-as comporta ca cei din film, aparent neafectat, curajos, stiind prea bine ca tocmai aceasta atitudine accentueaza durerea celorlalti. As fi bland si, ca din intamplare, as mentiona cate-o situatie emotionanta din experienta comuna si as doza-o in asa fel incat sa vad „cu incetinitorul” cum suferinta le patrunde treptat in suflet, asemeni unui ser in vena…
Cu ocazia asta mi-am dat sema de un lucru aproape incredibil chiar si pentru mine: ca imi place sa fiu inconjurat de oameni care sufera din cauza mea. Cand s-a instalat asta in mine? Nu stiu, dar in ultimul timp i-am dat libertate totala de exprimare (martori imi sunt cei mai apropiati si mai iubiti semeni)…
Bun, dar sa revenim la problema initiala: trebuie sa ma capatuiesc c-o boala terminala si ar trebui sa fie rapida, ca sa nu se obisnuiasca cei vizati ( e stiut ca rutina bolii aduce un fel de imunitate la suferinta). Ar fi de neiertat ca cei care tin la mine sa integreze durerea in cine stie ce comportament coerent afectiv. Drama trebuie sa cunoasca o curba ascendenta care sa atinga un maxim perfect sincronizat cu disparitia mea…
Oare de ce imi vin astfel de idei? Poate ca mintea are deja in atentie o astfel de afectiune si subconstientul lasa sa treaca franturi de informatii cu scop terapeutic (ori ca sa suport mai bine ideea ori ca semnal ca ar fi bine sa fac niste investigatii)
In fine, un film bun pe care va incurazez sa-l vizionati.
O sugestie inspirata pentru mine, caci filmul mi-a placut mult, din mai multe motive…o mica remarca insa vis a vis de comentariile facute plecand de la ce ti-a inspirat tie filmul…
Eu cred ca suntem cu totii interconectati, chiar daca tu, ca individ, te simti singur…asadar, e de preferat sa emiti in jurul tau o energie sanatoasa , decat una a bolii, mai ales in preajma unor oameni care te-ar iubi intr-adevar ( si nu ar fi doar legati rational de tine prin tot felul de conditionari , obisnuinte etc.),deci sunt maxim empatici cu tine si s-ar incarca fara rezerve cu starea ta de rau….
Varianta de dorit tuturor, inclusiv noua,fiecaruia in parte, e sa fii sanatos si inconjurat de oameni pe care ii iubesti si care te iubesc cu adevarat, de care te bucuri si care se bucura de tine….pare utopica, dar te-ai gandit vreodata ca lumea e asa de stramba tocmai pentru ca oamenii nu mai stiu sa gandeasca drept?
Dar si asta, ca si a ta, e doar o parere….Numai bine si doar de bine tuturor…
Sunt satul de NLP-uri regurgitate ca de poame acre… Imi pare rau ca impresia data de articol poate naste astfel de remarci grijulii-suficiente. Era doar o mostra de umor negru. Imi prezint scuzele si promit ca data viitoare pun cateva note explicative la subsol.
De fapt, eu indrept catre tine scuzele mele,pentru ca ceea ce am scris a parut mai mult decat o parere….ok,ne bucuram ca e vorba doar de umor negru si asteptam si alte idei ,cu sau fara notite ajutatoare….