Lorem Ipsum

Sunt oameni care se nasc tristi si mor tristi. Ca sa fim intelesi: nu fac parte dintre ei. Tristetea e un sentiment complex care poate fi savurata asemenea unui vin bun… Nu vorbim aici de tristetile stupide ale vanzatorului care-si vede marfa stricandu-se pe taraba sau ale suporterului care se intoarce de la meciul in care echipa favorita a pierdut. Sau Halep. Nuu… vorbim de tristetea aia ca un parfum cu care-ti dai cu grija de a nu exagera sau de a mirosi suficient de puternic incat sa atragi atentia… Pentru transpiratie avem deodorant – parfumul e pentru atentie. E ca orice alt accesoriu care te pune in evidenta, care-ti completeaza personalitatea. Tot asa si tristetea: trebuie dozata cu pricepere. Nu poti iesi pe strada cu lacrimi siroind pe obraz, privind fix si pasind sovaielnic. E de un prost gust total. Daca tot e sa fii trist, fa-o cu discretie: un zambet pe jumatate frant (sau chiar o treime pentru un efect rafinat) sau un zambet intreg dar privirea fin intr-o parte si ochii usor umeziti iar maxilarul strans putin (ca atunci cand vrei sa inghiti). Numai asa poti transmite starea – iar asta e cu adevarat important. Pentru ca tristetea e un act de creatie, o matase, un nisip fin in care-ti afunzi talpile… 
Prostul nu e trist. El rade tot timpul. Circula si o vorba: „razi ca prostul”. Si asta e un motiv suficient pentru a alege tristetea… Azi m-am uitat pe strada, in jurul meu si am vazut surprinzator de multi oameni inteligenti (Doamne ajuta ca traiesc intr-un oras al elitelor).
Tristetea e apanajul artistilor, neintelesilor, sensibililor… Ati vazut ce triste sunt florile din coroanele funerare? Cata veselie emana din vazele florarilor si cum si-o pierd cand le pui intr-o jerba (si sa mai ziceti ca florile nu au suflet).
Caini tristi ati vazut? Aia si-au inteles conditia precara. Cand va luati un caine, luati unul trist. Cu cat mai trist, cu atat mai bine: nu mananca mult, nu sare de colo pana colo fara rost, nu latra… In extenso, nici o nevasta trista nu e de lasat. Niciodata n-o sa vezi o nevastra trista cu mainile in solduri si cu gura cat o sura intrebandu-va de parca ar astepta si raspunsul vecinului: „de unde vii la ora asta?” Nu. Aia trista va suspina usor, va intoarce capul intr-o parte si fara sa scoata o vorba va va pune masa. Si daca tu vii de unde se presupune ca vii, n-o sa te mai intereseze ca ea continua sa fie trista si in pat…
Tristetea ta, ca stare de imprumut, e tonica, terapeutica pentru cei din jurul tau. Ati vazut cum vin oamenii si te intreaba cu o ingrijorare afectata si afectuoasa (pentru ca le esti chiar simpatic trist fiind): „da’ ce-ai patit? esti bine?” Doamne pazeste sa razi in momentul ala ! Raspunsul corect este (dupa cateva secunde de privit in gol): „eh… nimic…” si o sa vezi in timp real cum le revine culoarea in obraji.
Chiar si in intimitate e bine sa fii trist. Daca fundamental esti un lenes fara pereche, tristetea e cea mai buna scuza pentru a sta in pat, ascultand o muzica lenta, cu un pahar in mana, fara sa dai socoteala constiintei pentru teancul de vase din chiuveta. De asta spuneam ca sunt oameni care se nasc tristi asa cum unii se nasc cu talent muzical sau spirit tehnic. Eu nu am avut nativ acest dar, insa fac eforturi…