Dorim sa fim faimosi ca poeti, scriitori, ca pictori, politicieni sau cantareti, etc. De ce? Pentru ca noua chiar nu ne place ceea ce facem.
Daca iubesti sa canti, sa pictezi, sa scrii poezii – daca intr-adevar iubesti asta – n-ai mai fi preocupat de faptul daca esti sau nu celebru.
A dori sa fii celebru este strident, trivial, stupid, nu are nici un sens, dar pentru ca nu ne place ceea ce facem, dorim sa ne imbogatim cu faima.
Educatia noastra actuala este putreda, pentru ca ne invata sa iubim succesul si nu ceea ce facem. Rezultatul a devenit mai important decat actiunea.
Stii, este bine sa-ti ascunzi stralucirea, pentru a fi anonim, sa iubesti ceea ce faci si sa nu te lauzi. Este bine sa fii un om fara “un nume”. Asta nu te face celebru, nu face ca fotografia ta sa apara in ziare. Politicienii nu vin la usa ta.
Esti doar o fiinta umana creativa, traind anonim, si in asta exista o mare bogatie si frumusete…
Jiddu Krishnamurti
O buna prietena, recent, a achizitionat un pachet de dezvoltare personala online si mi-a dat si mie sa citesc “modulul 1” (probabil primul dintr-o serie) cerandu-mi o parere despre utilitatea lui. Am ajuns sa cunosc cativa dintre acesti guru locali, coach-speaker-trainer-i care – cartile se scriu din carti, nu? – coleaza citate, maxime, minime si le transforma intr-o ikebana de idei care arata bine dar nu au decat rol decorativ. Asta n-ar fi un pacat, pentru ca avem nevoie de lucruri bune si frumoase, dar cand iti hranesti mintea cu astfel de semipreparate incalzite rapid nu faci decat sa asimilezi slaba calitate si nelipsitele condimente artificiale. Poate ca te vei satura pe moment, dar in timp, rezultatele dezastruoase ale unui mod gresit de nutritie mentala nu se vor lasa asteptate.